Cum calatoresc 2 femei si o masina pana in Lefkada (partea II)

Probabil te-ai distrat deja citind despre prima parte a drumului. Citeste mai departe, ca inca nu am terminat! :))

A doua zi, odihnite si linistite, am continuat drumul prin Grecia. Acum totul era clar: masina avusese destule probleme, deci n-avea cum sa mai aiba, urarile de bine isi consumasera puterea malefica, era soare, frumos… si pe autostrazile din Grecia sunt camere si daca e vreo problema vin ei si singuri. Asa imi spusese un coleg 🙂

Asa ca mergem frumoooos, admiram peisajuuuul… pana in varful unui deal. Pe care il urcasem cu 120, ca sa am 130 in varf, ca apoi sa vad cum creste singura viteza cand suntem la vale. Ca deh, imi permiteam sa ma si joc acum :). Asa ca iau piciorul de pe acceleratie si astept sa creasca viteza. Degeaba! Crezi ca a crescut? Contrar legilor fizicii, viteza scadea vazand cu ochii!!! Atat de repede si de constant, ca nici cand mai acceleram nu mai crestea! Asa ca ce sa fac, am oprit eu pana nu se oprea ea singura.

Iar trepida si horcaia, dar nu ca in ziua precedenta, acum era altfel si becul era din nou aprins. Mai trag de ea pana la prima statie de taxare, unde chemam o masina de asistenta. In 10 minute a venit o platforma, cu 2 nenei. Le-am aratat bujia care fusese schimbata si aflu cu aceasta ocazie ca “bujia”-i bujie si in romana, si in bulgara si in greaca.

Neneii spun ca n-au ce sa ne faca, dar ne pot duce la un service, la care desi e inchis duminica, o sa vina mecanicii de acasa, special pentru noi. Imi spun ca ma costa 70 euro sa o urc pe platforma pentru cei 15 km pe care ii aveam pana la service. Le spun ca de banii aia pot sa o si imping.

Ajungem intr-un final la service, care se afla undeva in munti, intr-un peisaj superb, cu niste tufe galbene care imprastiau un miros proaspat si vesel. Service-ul era mai mult un parc de masini parasite si dezmembrate, unele dintre ele fiind masini de interventie pentru partiile de schi. De unde am banuit ca om fi intr-o zona unde poate iarna se schiaza, ca deh, de fapt habar n-aveam pe unde suntem. Revenind, service-ul arata a fi un decor perfect pentru un viol, crima, ce vrei tu. Noi doua si cei trei mecanici… parca ma simtisem mai in siguranta in padurea din bulgaria, cu domnul bulgar si sotia (sau mama) lui.

Dar facem abstractie de aceste ganduri pana in momentul in care unul dintre mecanici, nestiind ce probleme reclam eu la masina (ca nu stia engleza), ne da pe amandoua la o parte, se urca in masina si pleaca.

Ia uite ca a naibii mergea acum!

A tulit-o prin curte de n-am mai vazut-o! Cu bagajele noastre, cu banii, cu telefonul meu… Din fericire cardul era la mine si C avea telefon. Deci cumva, prin vanzarea ochelarilor ei de soare si a telefonului, cu banii pe care cineva de acasa urma sa ni-i trimita pe card, mai cu acte mai fara, am fi avut cum sa ajungem in Romania.
Un gand linistitor si reconfortant. Care ne-a tinut linistite cateva minute din cele 30 care s-au scurs pana cand domnul grec a revenit cu masina.
Mie mi s-au parut o eternitate. Maaaaama, ce usurare cand am vazut din nou masina! 🙂

Rezulta ca acum benzina nu era buna. Sau poate doar de la atata hataiala pe dealuri si vai, s-a miscat un gunoi pe acolo si ceva nu-i convenea. Important e ca ne-a pus cateva picaturi de aditiv, s-a stins becul, n-a mai horcait si…. ce crezi? Am mers MAI DEPARTE!

Am reusit astfel sa ajungem in Lefkada si sa o batem si pe ea pe sus, pe jos, pe colo, pe dincolo, fara a mai avea alte probleme. Cam fara aer conditionat si cu rotile care frecvent se incingeau, dar noroc ca mergeam cu geamurile deschise si ne mai opream ca sa le lasam sa se racoreasca. Culmea culmilor, am ajuns si inapoi in Bucuresti!!!

Si daca tot am mers atata cu masina si n-a mai facut figuri, mai prin octombrie am considerat ca pot merge cu ea si la munte in Ciucas, ca deh, functioneaza. Asa ca… pe undeva pe drumul spre Muntele Rosu, ea totusi s-a suparat pe mine si a scos fum, neputand sa planga de nervi probabil. Si n-a mai vrut sa porneasca. Asa tare s-a suparat, ca nici “cîr” nu mai facea.

Asta e o alta poveste, care pare a fi cam mult daca as povesti-o, asa ca sar direct la concluzia finala. Adusa cu platforma acasa, masina si-a gasit tratamentul in mainile dibace ale tatalui meu, care i-a schimbat bobina de inductie.

HAPPY END

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *