Harta emotionala a unei vizite neprevazute

Redescopar placerea de a ma lasa purtata de valurile vietii, deasupra carora m-am hotarat sa plutesc si sa ma las din nou in voia lor, cum faceam pana nu demult. Aceasta abordare mi-a adus mereu surprize si cadouri minunate, care m-au facut sa cred ca daca n-ar exista destin, am fi vai de capul nostru. Am crede ca le stim pe toate, cand de fapt nu stim nimic, am face multe alegeri gresite sau poate nu le-am face deloc…

Zic asta, ca sa ma disculp pentru faptul ca nu m-as fi gandit vreodata sa vizitez Tarile Baltice. Pentru mine sunt un fel de Romania pentru americani … am vazut cateva poze din Riga si mereu uit cate una din cele 3 capitale.

Norocul meu a fost ca am avut ocazia sa particip la un targ de vinuri (care prin definitie te introduce intr-un mediu destul de select) si astfel am ajuns la Vilnius. Am studiat bineinteles obiectivele turistice si am facut programul de vizitare fast-forward, insa nu m-am pregatit sufleteste pentru aceasta calatorie. Nu am stiut ca era cazul…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima impresie a fost cea de intoarcere in timp, in Chisinaul de acum 20 de ani, in care respirai ruseste. Nu am fost in Rusia niciodata, dar recunosc arhitectura comunisto-sovietica atunci cand o intalnesc. Instantaneu simt gustul de amar si o strangere de inima. In aceasta stare am petrecut primele ore in Vilnius – asteptand sa plec acasa, desi de-abia ajunsesem.

 

Am ajuns la hotel, unde din nou, prima impresie a fost de austeritate: arhitectura ruseasca, linii drepte, brutal, simplu, sters de orice detaliu decorativ, care sa indulceasca sentimentul de “inchis intre 4 pereti”.

Fara sa ne mai gandim prea mult, am pornit sa vizitam orasul, speram ca totul se va imbunatati cand vom ajunge in Centrul Vechi. Am nimerit pe niste stradute adiacente, unde am intalnit un alt peisaj, am trait o alta stare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I

In a doua etapa, am facut cunostinta cu trecutul.
Ne aflam pe foste stradute evreiesti, unde cladirile aveau altfel de linii drepte si de simplitate austera. Plus, aici am simtit parca toata suferinta evreilor masacrati si torturati; aveam senzatia ca ii aud din subsolurile in care au stat ascunsi, le simteam teroarea, speranta, suferinta, dorinta de viata. Deja era un pic cam prea intensa trairea; nu am mai trecut demult prin atatea stari in doar cateva ore. Si parca niciodata nu am avut astfel de sentimente in timpul unei calatorii!

 

 

 

 

 

B

Bisericile au inceput sa ne apara in drum. Mare parte din obiectivele turistice de pe lista erau oricum biserici – un alt detaliu care te cutremura. Asa iti dai seama ca pentru ei credinta a fost singurul aliat, singurul refugiu, singura speranta. Si asta se simte ca o noua coarda care vibreaza altfel decat cum stiai ca se poate.

In sfarsit, am ajuns in Centrul Vechi, in zona Poarta Zorilor, unul dintre cele mai importante monumente ale orasului. Aici sunt concentrate cateva hoteluri si este un pic mai animata atmosfera, mai ales de catre turisti.

 

In continuarea zilei, am descoperit cate un val de emotie la fiecare colt de strada. Aici gaseai o biserica veche si scorojita, dar cu un Altar frumos lucrat si cu buchete de flori delicate, care pareau de 1000 de ori mai frumoase ca de obicei. Mai incolo gaseai o strada aflata in renovare, apoi inca un vestigiu care iti dadea fiori.

E clar ca asa un amalgam de emotii te oboseste la un moment dat. Dar cred ca oricum as fi ramas fara cuvinte cand am ajuns la Catedrala Catolica.

Si a mai fost un moment cand am ramas fara cuvinte. Acesta a ramas de altfel si principalul motiv pentru care m-as mai intoarce in Vilnius: cina la restaurantul Senoji Trobele (Coliba Veche).

In concluzie: daca vreti sa va activati corzile sensibile, vizitati Vilnius!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: