Ai zice ca poti trai si fara sa vezi Vegas-ul! Si cred ca este adevarat ca “ce se intampla acolo, acolo sa ramana!”
Insa, daca tot esti in zona, e pacat sa treci pe langa. Vei simti un vibe special, in care parca iti va placea sa fii calcat in picioare de hoardele de turisti.
Esential pentru Las Vegas:
- Fabulosul sign de la intrare – vei sta la coada pentru a-ti face poza doar tu cu el si iti recomand sa parchezi romaneste in curtea sectiei de politie care se afla in apropiere. Parcarea dedicata Semnului este mereu plina si contra cost!
- Umbla toata ziua si toata noaptea pe unde apuci! Cat te tin picioarele, urca si coboara pasarelele pietonale cu ajutorul carora poti traversa strada! Vei avea parte (sau nu) de un extraordinar exercitiu de vointa, intrucat acestea sunt amplasate strategic, astfel incat sa treci obligatoriu prin casino-urile hotelurilor.
- Daca te simti norocos … ma abtin de la sfaturi si pareri. Am jucat la pacanele 30 de dolari si am primit inapoi 30 de centi adunati. I-am incasat numai ca sa vad mutra celui pe care l-am deranjat sa mi-i aduca.
- Costurile de cazare raman la latitudinea ta! Adevarul este ca am inteles ce inseamna “Sky is the limit”! Opulenta si lux fara limite, deci tarife pe masura. Iti zic sincer: daca vrei sa ai aceasta experienta si sa mai ramai cu ceva in buzunar, cazeaza-te la hotel Days Inn by Wyndham Las Vegas Wild Wild West Gambling Hall.
Sau, fii old fashion si ia-ti camera cu vedere la fantanile dansatoare de la Bellagio (mai tii minte ce ochi mari am facut prin anii ’90 cand circula pentru prima data video cu ele?).
- Shopping-ul se face oriunde, bineinteles. Pentru un outlet in care merita sa stai o zi intreaga, adreseaza-te numitului Las Vegas North Premium Outlet. Un pont foarte bun: stai la coada la intrare si pune mana pe orice voucher de reduceri poti! La final vei face economii interesante, sau vei cumpara aproape de 2 ori mai mult in aceiasi bani.
- Centrul Vechi al Las Vegas-ului este o capodopera. Aloca-i mai mult timp decat i-am acordat eu. Am ajuns in zona pentru ca partenerul meu de calatorie a tinut mortis sa dea banii pe un mega hamburger doar ca sa primeasca o portie de bataie… GRATIS!
Cum nici eu n-am fost cuminte si n-am papat tot, poti sa vezi mai jos ce am patit :).