Dupa ce am stabilit fara echivoc ca New York este o alta lume, nu doar un alt oras, am avut ocazia sa revin de doua ori (pana acum).
De fiecare data am descoperit un sentiment nou, de familiaritate, de apartinere sau mai degraba de detinere intre mine si el :).
Dupa vacanta din 2015 petrecuta in perioada iunie – iulie, am revenit in interes de serviciu in 2018 in luna mai si in 2019 in luna martie.
Diferentele dintre anotimpuri sunt simtitoare din punct de vedere al temperaturilor si se resimt si in atmosfera generala a orasului.
Martie reprezinta inca o luna de iarna in care se pot intampla chiar si furtuni de zapada! Vorba vine, pentru ca dupa ce primarul a restrictionat activitatile orasului in vederea furtunii, a fost o zi cum nu se poate mai frumoasa!
Mai, in schimb, este o luna mult mai potrivita. Este inca extra sezon, orasul este mai plin de localnici decat de turisti si poti, astfel, sa ii simti vibe-ul natural. Este insa o luna ploioasa in care ai putine sanse sa prinzi zile cu soare si sa poti umbla in tricou. Asadar, daca e vorba de primavara-vara, eu as alege tot perioada iunie-iulie iar daca e vorba de toamna-iarna … ei bine… trebuie sa il mai vad toamna si apoi as alege sarbatorile de iarna, cu siguranta!
Revenind la ideea de baza, ce s-a schimbat in vizitele urmatoare a fost, cum spuneam, sentimentul de familiaritate si de apartinere. Revenind in interes de serviciu, am avut ocazia sa interactionez mai mult cu oamenii si sa ii cunosc putin, ceea ce nu se intampla cand esti turist. Am urmarit mai mult stirile si m-am pierdut aiurea pe strazi, umbland fara un scop anume.
Cred ca as alege New York-ul ca oras in care sa imi petrec restul vietii.
La nivel mediu de trai, m-as multumi cu o casuta inchiriata in Queens si as petrece probabil fiecare weekend fie in Manhattan, fie pe malul Oceanului.
Din cate am observat eu, oamenii sunt prietenosi, chiar daca uneori ai senzatia ca zambetele sunt false si entuziasmul e oarecum obligatoriu. Nu stiu cum e sa iti cauti un loc de munca sau jumatatea… Mie mi se pare imposibil sa gasesti ace in carul cu fan.
Insa pe langa toate astea, parca forta de viata a orasului te poate scoate din orice letargie. Fie ca simti pofta de viata din Times Square, fie ca te retragi pe ceva stradute laterale sau in Central Park, fie ca te afunzi in sesiuni cu adevarat rentabile de shopping…. nu poti fi niciodata cu adevarat singur!
In zilele petrecute acolo am simtit mereu nevoia sa fac parte din oras, sa fiu cat mai mult cu el si m-am simtit bine primita chiar si cand eram singura.
Cel mai mult mi-au placut orele de amurg, cand incep sa se aprinda luminile si se creste cu 2-3 puncte nivelul de intensitate a vietii.
In lumina zilei, parca am simtit mai mult acel sentiment de vechi, care ma face mereu sa ma gandesc ca ceea ce vedem si simtim astazi se bazeaza de fapt pe munca si pe vietile celor care au construit acest oras cu 200 de ani in urma (sa zicem). Astazi ne uitam la zgarie-norii care pare ca se construiesc singuri si in acelasi timp vedem cladirile vechi, care au o istorie atat de frumoasa.
Asadar, simt mereu o nostalgie care, culmea, imi da speranta si incredere in viitor.